Duminică. Frig afară, prea frig, prea ca la țară. Vreme bună de numărat bani și de făcut copii. Din lipsă de una, evident, o faci pe cealaltă. Să revenim. Lumea, chiar dacă vremea e capricioasă, se mai și plimbă. La munte, în călătorii, în drumeții. Mie aștept să-mi vină iar rândul să plec la Sibiu.
De data asta, cu inima îndoită. Vrei să-ți ceri scuze, să plângi ca un copil căruia i s-a luat bomboana, să te rogi în genunchi, ai face orice să te ierte. Dar nici nu mai poți. De pe colegul Facebook te-a scos și te-a blocat, telefonul a avut aceeași soartă. Tehnologia de departe nu-i de partea ta, să o dau puțin și-ntr-un joc de cuvinte. Te-ai duce să-ți spui durerea față-n față, dar ai drag de un refuz cum are măgarul de fugă că ai prins frica de ele și mai mult ca sigur n-ar aduce prea multe rezultate bune.
Ți s-a cerut dintr-o dată să renunți la tot ce simțeai pentru Ea, cu toate că anterior se insista să faci orice și să lupți pentru Ea. Ce-ți e și cu turnurile astea de evenimente.
Totuși, chiar și în starea actuală, grăbit de timp și situații, agitat ca și cum ai fi martor la o apropiere a Ei cu altcineva, nu-ți vine să dai cu bățul în baltă, apelând la o posibilă Alta.
Ultima oară când ai verificat, îți era destul de bine și singur, dar ce-i drept, cel mai bine iți era cu Ea. Tentația e mare și orice persoană care ți-ar vorbi frumos, te-ai atașa de ea și parcă parcă ai face o încercare conform expresiei Încercarea moarte n-are. Scopul și durata, imprecise. Rezultatul, încă necunoscut. Dar, ca un copil aparent cuminte, încă stai în banca ta și visezi la a treia cu noroc alături de Ea, de parcă totul ar fi o loterie și ar fi așa ușor. Rabzi și-ți muști buzele cu fiecare palmă pe care ți-o mai dă viața la momentul vorbirii.
Se pare că blogul mi-a devenit de departe cel mai bun prieten. Toți greșim, nimeni nu-i perfect, dar cel puțin când ne recunoaștem defectele și suntem pregătiți să ni le depășim, arătăm că vrem și că trebuie să se poată.
